ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ORGÓLIU ~i n. Opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanței personale, care depășește aprecierile altora. [Sil. -liu] /<it. orgoglio
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORGÓLIU s.n. Mândrie, vanitate, trufie. [Pron. -liu, pl. -ii. / < it. orgoglio, cf. fr. orgueil].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORGÓLIU s. n. mândrie exagerată; vanitate, trufie. (< it. orgoglio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ORGÓLIU s. v. îngâmfare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

orgóliu s. n. [-liu pron. -liu], art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (sil. -li-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink