ORDONÁT, -Ă ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ORDONA. 2) (despre persoane) Care păstrează ordinea; căruia îi place ordinea. 3) Care este îngrijit în îmbrăcăminte; îmbrăcat cu grijă; curat. /v. a ordona
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁT, -Ă adj. Dispus, așezat în ordine. ♦ Bine îngrijit, pus la punct. [< ordona].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁT, -Ă I. adj. dispus, așezat în ordine. ◊ bine îngrijit, pus la punct. ♦ (mat.) mulțime ~ă = mulțime cu ordine bine determinată de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonată (cea verticală) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. (după fr. ordoné)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁT adj. 1. v. aranjat. 2. v. disciplinat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Ordonat ≠ dezordonat
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ORDONÁ ordón tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propoziție completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar și oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a așeza; a rândui. /<fr. ordonner
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁ vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁ vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orândui, a rândui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel ...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. organiza. 3. v. alinia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ordoná vb., (poruncește) ind. prez. 1 sg. ordón, 3 sg. și pl. ordónă; (rânduiește) ind. prez. 1 sg. ordonéz, 3 sg. ordonéază; conj. prez. 3 sg. și pl. ordóne/ordonéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink