ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc., act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din fr. ordonnance.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁNȚĂ¹ ~e f. Ordin scris al unei autorități administrative. /<fr. ordonnance
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁNȚĂ² ~e f. înv. Soldat aflat la dispoziția unui ofițer pentru servicii personale. /<fr. ordonnance
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁNȚĂ s.f. I. Ordin, dispoziție scrisă care provine de la o autoritate. ♦ Ordonanță de plată = dispoziție de plată a unei sume. II. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. Modul cum sunt aranjate elementele unei compoziții arhitecturale, cum sunt grupate diferite elemente ale unui tablou. [Cf. fr. ordonnance].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁNȚĂ s. f. I. 1. dispoziție scrisă care emană de la o autoritate (administrativă). ♦ ~ de plată = dispoziție de plată a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. II. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. mod de dispunere a elementelor unei compoziții arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< fr. ordonnance)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁNȚĂ s. I. (înv.) pitac, publicație, ucaz, (germanism înv., în Transilv.) puțăr. (A emite o ~.) II. (MIL.) (prin Ban.) prăvădinar, (înv.) vistavoi. (Un ofițer cu ~ sa.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONÁNȚĂ s. v. prescripție, rețetă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONANȚÁ, ordonanțez, vb. I. Tranz. A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. – Din fr. ordonnancer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ORDONANȚÁ ~éz tranz. înv. (plăți) A cere printr-o ordonanță. /<fr. ordonnancer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONANȚÁ vb. I. tr. A elibera un ordin de plată (a unei sume). [< fr. ordonnancer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONANȚÁ vb. tr. a elibera un ordin de plată (a unei sume). (< fr. ordonnancer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ORDONANȚÁ vb. (FIN.) (rar) a mandata. (A ~ plățile curente.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ordonanțá vb., ind. prez. 1 ordonanțéz, 3 sg. și pl. ordonanțéază
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink