ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de mihvar | Semnalează o greșeală | Permalink

ORACULÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de oracol; propriu oracolului. Ton ~. /oracul + suf. ~ar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORACULÁR, -Ă adj. (Rar) Referitor la oracol, de oracol. [Cf. it. oracolare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORACULÁR, -Ă adj. de oracol. (< fr. oraculaire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

oraculár adj. m., pl. oraculári; f. sg. oraculáră, pl. oraculáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink