ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Scâncet de copil mic. – V. orăcăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

ORĂCĂÍRE s. v. orăcăit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

orăcăíre s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ORĂCĂÍ pers.3 ~iéște intranz. 1) (despre broaște) A scoate sunete monotone, repetate și răsunătoare, caracteristice speciei; a face „orac-orac”. /orac + suf. ~ăi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORĂCĂÍ vb. a ocăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ORĂCĂÍ vb. v. miorcăi, plânge, scânci, smiorcăi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

orăcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. orăcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

orăcăi, orăcăi v. i. (d. copiii mici) a plânge, a scânci
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink