ORẤNDĂ1, orânde, s. f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orấnd s. m.] – Din orândui (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORẤNDĂ2, orânzi, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cârciumă rurală (luată cu arendă de la proprietarul moșiei); han. 2. Arendă. [Pl. și: orânde] – Din ucr. orenda.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORÂNDĂ ~zi f. înv. 1) Cârciumă sătească (ținută în arendă). /<ucr. orenda
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORÂNDĂ s. v. arendă, datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
orândă (soartă, datină) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
orândă (han, arendă) s. f., g.-d. art. orânzii; pl. orânzi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ORẤND s. m. v. orândă1.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
orîndă (-de), s. f. – 1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – Var. orînd. Sl. urędu „ordin” (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd și slov. ured(a). – Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s. f. (ordin, dispoziție); orînduitor, adj. (organizator).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink