ÓPUS¹, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

OPÚS², -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

OPÚS ~să (~și, ~se) și substantival v. A OPUNE și A SE OPUNE. ◊ În direcție ~să în sens invers. /v. a (se) opune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓPUS ŭri n. Creație muzicală care poartă un anumit număr de ordine în succesiunea cronologică a lucrărilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Scris și (prescurtat): op - LauraGellner

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OPÚS adj. 1. advers, contrar, dimpotrivă, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. v. invers. 3. v. antitetic. 4. v. antagonist. 5. v. contradictoriu. 6. v. contrastant.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ópus s. n., pl. ópusuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Scris și (prescurtat): op - LauraGellner

OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici. 2. Tranz. A pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a scoate în evidență, prin comparație, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. și: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A OPÚNE opún tranz. (ființe, lucruri, acțiuni etc.) A pune față-n față (pentru a evidenția deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE OPÚNE mă opún intranz. 1) A nu cădea de acord, ripostând; a fi împotrivă; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi așezat în fața altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune față în față, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OPÚNE vb. 1. v. împotrivi. 2. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendințe care se ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

opúne (opún, opús), vb. – A (se) împotrivi. Lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune. – Der. opozant, s. m., din fr. opposant; opoziți(un)e, s. f., din fr. opposition; opoziționist, adj., din fr. oppositionniste.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

opúne vb. pune
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

opus (cuv. lat. „lucrare, operă, muncă, acțiune, faptă”), termen folosit spre a numerota lucrările muzicale în ordinea compunerii sau publicării lor; în mod obișnuit apare abrev. op., urmată de cifre indicând numărul lucrăriii (ex. op. 1, op. 27 etc.). Pentru prima dată termenul apare folosit de B. Marini (1617). Numerotarea o. este uneori relativă (în special pentru sec. 18) deoarece diferiți editori au folosit numerotări diferite.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

HOC OPUS, HIC LABOR EST (lat.) aceasta e truda, aici e greutatea – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129. Nu coborârea în Infern, ci revenirea pe Pământ e grea. Astfel îl previne Sibila din Cumae pe Enea, care îi ceruse să-l conducă în Infern.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MATERIAM SUPERAT OPUS (lat.) meșteșugul întrece materialul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 5. Cuvinte de admirație pentru măiestria cu care era zidit Palatul Soarelui.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink