6 definiții pentru «optativ»   declinări

OPTATÍV, -Ă, optativi, -e, adj. Care exprimă o dorință. ◊ (Gram.) Mod optativ (și substantivat, n.) = mod al verbului care exprimă acțiunea ca dorită. Propoziție optativă (și substantivat, f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. – Din fr. optatif, lat. optativus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de rscurt | Semnalează o greșeală | Permalink

OPTATÍV ~ă (~i, ~e) Care optează; în stare să exprime o dorință. ◊ Mod ~ mod al verbului care exprimă realizarea acțiunii ca fiind dorită. Propoziție ~ă propoziție care exprimă o dorință. /<fr. optatif, lat. optativus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OPTATÍV, -Ă adj. Care exprimă o dorință. ♦ (Gram.) Mod optativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune dorită; propoziție optativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. [Cf. fr. optatif, lat. optativus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OPTATÍV, -Ă I. adj. care exprimă o dorință. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care exprimă o acțiune, o stare a cărei realizare este dorită. II. s. n. mod verbal care exprimă o acțiune dorită. (< fr. optatif, lat. optativus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

optatív adj. m., pl. optatívi; f. sg. optatívă, pl. optatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

optatív s. n., pl. optatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink