OPÓR, opoare, s. n. (Reg.) Partea groasă a osiei, care intră în căpățâna roții; cerculeț de fier care se pune la capătul osiei spre a împiedica frecarea ei de roată. – Bg. opora, sb. upora.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

opór, opoáre, s.n. (reg.) 1. parte a osiei mai aproape de roată. 2. rezistență, împotrivire. 3. (fig.) încurcătură.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

opór (opoáre), s. n. – Umărul osiei de car. Bg. opora, sb., pol., rus. opor „sprijin, reazem” (Tiktin). – Der. oporniță, s. f. (verigă de fier care leagă osia de perinocul carului), cf. bg. oporen (Candrea).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink