OPONÉNT, -Ă, oponenți, -te, s. m. și f. Persoană care își exercită dreptul de opoziție; opozant. – Din germ. Opponent.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OPONÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care face parte dintr-o opoziție. /<germ. Opponent
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OPONÉNT s.m. Cel care face opoziție; opozant. [Pl. -nți. / cf. germ. Opponent, it. opponente].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OPONÉNT, -Ă s. m. f. cel care face opoziție; opozant. (< germ. Opponent, it. opponente)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OPONÉNT s. opozant, opoziționist.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

oponént s. m., pl. oponénți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink