OP, opuri, s. n. (Livr.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OP ~uri n. livr. depr. Creație literară sau științifică; scriere. /<lat. opus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
–OP Element secund de compunere savantă cu semnificația „ochi”, „vedere”. [< fr. -ope, cf. gr. ops – ochi].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OP s.n. (Liv.) Operă (literară sau științifică), lucrare, scriere. [< lat. opus].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OP1 s. n. carte, lucrare, scriere, operă. (< lat. opus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OP2 adj. inv. (arte) care se bazează pe reacții optice. (< engl. op/tical art/)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
-ÓP3 elem. opt(o)-.
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OP s. v. carte, lucrare, operă, scriere, text, tipăritură, tom, volum.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
op s. n. – Necesitate, nevoie. Lat. opus (Diez, I, 436; Pușcariu 1221; Candrea-Dens., 1282; REW 6079), cf. it. uopo, logud. obus, prov., cat. ops, v. sp. huebos (Corominas, III, 541). Înv., este dublet al lui op, s. n. (operă, carte), din același cuvînt lat. (sec. XIX). Se folosea și în formele obsă (‹ opsă, op să) și opt „e precis” ‹ opus est, cf. J. Jud, v. fr. estuet, în Vox Rom., IX, 26-56.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
op s. n., pl. ópuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÓPUS ŭri n. Creație muzicală care poartă un anumit număr de ordine în succesiunea cronologică a lucrărilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Scris și (prescurtat): op -
LauraGellner
OPÚS ~să (~și, ~se) și substantival v. A OPUNE și A SE OPUNE. ◊ În direcție ~să în sens invers. /v. a (se) opune
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OPÚS adj. 1. advers, contrar, dimpotrivă, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. v. invers. 3. v. antitetic. 4. v. antagonist. 5. v. contradictoriu. 6. v. contrastant.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ópus s. n., pl. ópusuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Scris și (prescurtat): op -
LauraGellner
op adj.inv. (arte; anglicism) Care se bazează pe reacții optice ◊ „Același nume este excelent într-un proiect figurativ și fad, impersonal într-o lucrare op, cu caracter ambiental-decorativ.” R.lit. 11 III 71 p. 29 (din engl. op[tical art]; BD 1965)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
op-árt loc.s. (arte; anglicism) Curent în arta plastică modernă în care se pune accentul pe efectele optice ◊ „R.W., cu mijloacele op-artului, sau J.R. aduc paralel imagini în care ritmul linear preponderent demonstrează o experiență vizuală întemeiată pe o bună cunoaștere a unora dintre curentele artistice mondiale.” Sc. 18 I 75 p. 4. ◊ „Vasarely este considerat a fi inițiatorul unui curent artistic de anvergură, în perioada anilor 1950 – op-art, preluat și de către creatorii americani.” R.lit. 28 II 85 p. 22; v. și Săpt. 2 XI 79 p. 3 (din engl. op art; DN3, DEX-S)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink