ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează, care face cinste cuiva. – Onora +suf. ant.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ONORÁNT, -Ă adj. Care dă onorul, care onorează pe cineva. [Cf. fr. honorant].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ONORÁNT, -Ă adj. care onorează (pe cineva). (< fr. honorant)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Onorant ≠ dezonorant
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. sg. onorántă, pl. onoránte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
onoránt, -ă adj. Care onorează, face onoare cuiva ◊ „Pentru o gimnastă care nu a mai apărut la concursuri oficiale de foarte multă vreme, rezultatele obținute la Strasbourg sunt onorante.” R.l. 31 X 78 p. 5 (din onora + -ant; Th. Hristea în LR 3/72 p. 197; DEX, DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink