ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pr.: -pe-e. – Pl. și onomatopei] – Din fr. onomatopée.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ONOMATOPÉE f. lingv. Cuvânt care, prin forma lui sonoră, imită sunete sau zgomote din natură; cuvânt imitativ. [Art.: onomatopeea; G.-D. onomatopeei] /<fr. onomatopée
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ONOMATOPÉE s.f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. [Pron. -pe-e, pl. invar. / < fr. onomatopée, cf. gr. onomatopoia < onoma – nume, poiein – a face].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ONOMATOPÉE s. f. cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită anumite sunete din natură. (< fr. onomatopée)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ONOMATOPÉE s. (LINGV.) cuvânt imitativ.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink