OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

OMENÍE f. 1) Totalitate a celor mai bune însușiri ale unui om; însușirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasă și înțelegătoare. ◊ Om de ~ om cumsecade. A-și mânca ~a a-și pierde onoarea. [G.-D. omeniei] /om + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OMENÍE s. umanitate, (pop. și fam.) suflet, (înv.) omenire. (Om lipsit de ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Omenie ≠ neomenie
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

omeníe s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink