OLTÁR, oltare, s. n. (Înv. și pop.) Altar. – Din sl. olŭtari.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

OLTÁR s. v. altar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

oltár s. n., pl. oltáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

altár n., pl. e (lat. altarium, altare și altar, d. altus, înalt; it. altare, fr. autel). La Romanĭ, rîdicătura [!] pe care se ardeaŭ victimele la sacrificiŭ. La creștinĭ, acea parte a bisericiĭ unde servește preutu [!] și unde e sfînta masă. – Vechĭ (și azĭ rar) și oltar, d. vsl. olŭtarĭ, bg. oltar, ung. oltár (tot d. lat.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink