OFENSÁRE, ofensări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a ofensa; jignire, insultare; supărare. [< ofensa].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁRE s. v. jignire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ofensáre s. f., g.-d. art. ofensării; pl. ofensări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

A OFENSÁ ~éz tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE OFENSÁ mă ~éz intranz. A se simți jignit. /<fr. offenser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OFENSÁ vb. 1. v. jigni. 2. v. supăra.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ofensá vb., ind. prez. 1 sg. ofenséz, 3 sg. și pl. ofenseáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ofenséze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink