OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OCAZIONÁ vb. I. tr. (Rar) A prilejui; a da ocazia; a cauza. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionner].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OCAZIONÁ vb. tr. a prilejui; a cauza; a da ocazia. (< fr. occasionner)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OCAZIONÁ vb. v. prilejui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ocazioná vb. (sil. -zi-o-), ind. prez. 1 sg. ocazionéz, 3 sg. și pl. ocazioneáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink