OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A OCĂRÎ́ ~ăsc tranz. A trata cu vorbe de ocară; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OCĂRÎ vb. v. înjura.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OCĂRÎ vb. v. admonesta, bârfi, blama, calomnia, certa, cleveti, dăscăli, defăima, denigra, desconsidera, discredita, disprețui, dojeni, moraliza, mustra, nesocoti, ponegri.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ocărî (ocărắsc, -ît), vb. – A insulta, a înjura. Sl. okarjati „a mustra”, ukarjati „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb. okarati, pol. ukaráć. – Der. ocară, s. f. (injurie, insultă, oprobiu, rușine); ocărîtor, adj. (care înjură); ocărît, adj. (înv., rușinos); ocarnic, adj. (înv., rușinos).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ocărî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărăsc, imperf. 3 sg. ocărá; conj. prez. 3 sg. și pl. ocăráscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink