NÚMEN s. n. Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

NÚMEN n. filoz. Esență care poate fi cunoscută numai pe cale rațională. /<fr. noumène
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NÚMEN, s.n. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune;
Sursa: DN (1986) | Adăugată de allas | Semnalează o greșeală | Permalink

NÚMEN s.n. (Fil.) Esență cognoscibilă numai prin rațiune. ♦ (La Kant) a) termen folosit pentru desemnarea lucrului în sine; b) libertatea, nemurirea sufletului și divinitatea. [Var. noumen s.n. / cf. fr. noumène, it. noumeno, germ. Noumenon < gr. noumenon – ceea ce este gândit].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NÚMEN s. n. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul. ◊ (la Kant) „lucru în sine”. (< fr. noumène, germ. Noumenon, gr. noumenon)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

númen s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink