NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

NUANȚÁRE s.f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pron. nu-an-. / < nuanța].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NUANȚÁRE s. v. dozare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nuanțáre s. f. (sil. nu-an-), g.-d. art. nuanțării; pl. nuanțări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

A NUANȚÁ ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanțe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ținând seamă de cele mai mici nuanțe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanțe. ~ stilul. 4) A exprima, ținând seama de cele mai delicate diferențe. A-și ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NUANȚÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în așa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puțin. 2. (Fig.) A exprima diferențele fine, ușoare, nuanțele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NUANȚÁ vb. v. doza.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nuanțá vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanțéz, 3 sg. și pl. nuanțeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink