NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

NÓIMĂ ~e f. 1) Înțeles adânc, ascuns; tâlc. ◊ Cu ~ a) cu înțeles; logic; b) în mod înțelept. Fără (nici o) ~ a) fără sens; b) prostește. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinație a unui lucru în funcție de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) înv. Imagine reprezentând ceva în mod convențional. /<ngr. nóima
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NÓIMĂ s. 1. v. logică. 2. v. justificare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NÓIMĂ s. v. accepție, cauză, considerent, conținut, îndreptățire, însemnare, înțeles, justificare, menire, mobil, motiv, motivare, motivație, obiectiv, pricină, prilej, rațiune, rol, rost, scop, semnificație, sens, temei, țel, țintă, valoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nóimă (nóime), s. f. – Sens, logică, bun-simț. – Mr. noimă, megl. noimă „semnal”. Ngr. νόημα (Cihac, II, 679; Gáldi 213), cf. alb. noimë. Sec. XVIII.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink