3 definiții pentru «nicodim»   declinări

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

Nicodim, fariseu iudeu, cărturar, fruntaș al Sinedriului, ucenic „într-ascuns” al lui Iisus. A luat apărarea lui Iisus când sinedriștii au trimis să-L aresteze și, împreună cu Iosif din Arimateea, un alt ucenic „într-ascuns” au coborât trupul lui Iisus de pe cruce și L-au înmormântat.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Nicodim cel sfințit de la Tismana (†1406), sfânt cuvios, român de origine, n. în sudul Dunării, monah și apoi egumen al m-rii Hilander de la Athos. Trecând în Țara Românească, a întemeiat m-rile Vodița (1372) și Tismana (1374-1385), fiind organizatorul vieții monahale din țara noastră. A copiat și a decorat cu miniaturi un Tetraevanghel, azi în muzeul de artă din București. Este înmormântat la Tismana. Bis. îl sărbătorește la 26 decembrie.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Nicodim Munteanu (1868-1948), patriarh al României, n. la Pipirig, jud. Neamț, dintr-o familie de țărani. Studii la Iași și la Kiev. A intrat în monahism în 1893 la m-rea Neamț, vicar al Episcopiei Dunării de Jos, vicar din 1909 al Mitropoliei Moldovei și episcop din 1912 la Huși, de unde a demisionat în 1923, retrăgându-se ca stareț la m-rea Neamț. În 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar în 1939 patriarh al României. A tradus și a prelucrat din rusește peste o sută de lucrări teologice, majoritatea fiind tipărite la m-rea Neamț în colecția „Semințe evanghelice pentru ogorul Domnului” (35 vol.). În colaborare a întocmit Mica Biblie și Biblia ilustrată, prima lucrare de acest gen de la noi. În 1944 a tipărit o nouă ediție sinodală a Bibliei, în care 51 de cărți erau traduse de el după Septuaginta a ediției slave. Membru de onoare al Academiei Române, ales la 15 octombrie 1918. Este înmormântat în pronaosul catedralei patriarhale din București.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink