NEOPLATONÍSM s. n. Doctrină filozofică din sec. III-VI ai cărei adepți reluau filozofia lui Platon, încercând s-o concilieze cu concepțiile mistice-religioase din Orient. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-platonisme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NEOPLATONÍSM n. (în sec. III-VI) Curent filozofic care a sistematizat platonismul, îmbinându-l cu ideile aristotelismului și cu cele ale neopitagorismului. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-platonisme
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NEOPLATONÍSM s.n. Curent filozofic mistic reacționar, apărut în epoca elenistică și ajuns la apogeu în epoca de decădere a Imperiului roman, care proclamă ideea creării lumii prin „emanația” din divinitate și pe aceea a cunoașterii prin extaz mistic. [Cf. fr. néo-platonisme].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NEOPLATONÍSM s. n. doctrină filozofică care, reunind într-o viziune originală idealismul platonician cu idei pitagoreice, stoice și cu misticismul oriental, proclamă ideea creării lumii prin „emanația” din divinitate și pe aceea a cunoașterii prin extaz mistic. (< fr. néo-platonisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

neoplatonísm s. n. (sil. ne-o-pla-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink