NEOGRAMÁTIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. (În sintagmele) Școala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susține principiul regularității schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariția formelor noi) și promovează studiul limbilor moderne. 2. S. m. și f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NEOGRAMÁTIC ~că (~ci, ~ce): Școală ~că (sau curent ~) curent lingvistic apărut spre sfârșitul sec. XIX, care a început să acorde o atenție sporită studiului limbilor vii și dialectelor. [Sil. ne-o-] /neo- + gramatic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NEOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la principiile și la metodele școlii neogramatice. ◊ Școală neogramatică = curent apărut în a doua jumătate a sec. XIX, fundat de lingviștii germani Osthoff și Brugmann, care pune accent pe cercetarea limbilor vii și pe legile fonetice, dar care nu s-a putut ridica la conceperea limbii ca un fenomen social. // s.m. Adept al acestei școli. [După germ. Junggrammatiker, fr. néo-gramairien, it. neogrammatico].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NEOGRAMÁTIC, -Ă I. adj. școală ~ă = curent lingvistic care susține principiul regularității absolute a schimbărilor fonetice, analogia ca factor principal în crearea formelor noi și necesitatea studierii limbilor moderne și a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei școli. (după fr. néo-gramairien, germ. Junggrammatiker)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

neogramátic adj. m., s. m. (sil. ne-o-gra-), pl. neogramátici; f. sg. neogramátică, pl. neogramátice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink