NEBUNÍT, -Ă, nebuniți, -te, adj. (Rar) înnebunit, nebun. – V. nebuni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

NEBUNÍ, nebunesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) Nu mă nebuni! exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. – Din nebun.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

A NEBUNÍ ~ésc tranz. v. A ÎNNEBUNI. /Din nebun
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE NEBUNÍ mă ~ésc intranz. pop. (mai ales despre copii) A-și face de cap (ca un nebun); a se ține de pozne. /Din nebun
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nebuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunésc, imperf. 3 sg. nebuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. nebuneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înebunésc v. intr. Devin nebun. V. tr. Prefac în nebun. – Se zice și se scrie și înnebunésc. Maĭ vechĭ și maĭ rar azĭ și nebunésc. Ca v. refl. mă îne- și nebunesc după cineva saŭ după ceva, îmĭ place foarte mult, mă daŭ în vînt. Mă nebunesc, fac nebuniĭ copilăreștĭ, zburd: nu vă maĭ nebunițĭ, măĭ băĭețĭ! V. bălăbănesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink