NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

NATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține cuiva din naștere; înnăscut. 2) (despre metale și unele minerale) Care se găsește în natură în stare pură; care nu este combinat cu alte substanțe. Aur ~. /<lat. nativus, fr. natif, germ. nativ
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NATÍV, -Ă adj. 1. Înnăscut; natural. 2. (Despre elemente chimice) Care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur. [Cf. fr. natif, lat. nativus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NATÍV, -Ă I. adj. 1. (despre elemente chimice) care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur 2. înnăscut; natural. II. adj., s. m. (cel) născut în, originar din; indigen. (< lat. nativus, fr. natif, germ. nativ)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

NATÍV adj. 1. v. înnăscut. 2. curat, neamestecat, pur, (înv. și reg.) safi, (Transilv. și Bucov.) prisnic, (înv.) prisne, (fig.) virgin. (Aur ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

natív adj. m., pl. natívi; f. sg. natívă, pl. natíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink