7 definiții pentru napolitan, napolitană   declinări

NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche] napolitaine.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

NAPOLITÁNĂ ~e f. Produs de cofetărie preparat din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. /<fr. napolitaine
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NAPOLITÁNĂ s.f. Produs de cofetărie de formă prismatică sau cilindrică, compus din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. [< fr. napolitaine, cf. Napoli – oraș în Italia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NAPOLITÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Napoli. ◊ (s. m.) dialect vorbit în (regiunea) Napoli. II. s. f. produs de cofetărie din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. (< fr. napolitaine)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

NAPOLITÁN, -Ă, napolitáni, -e, adj., subst. 1. Adj., s.m. și f. (Locuitor) din Napoli (Italia). ♦ (s.f.) Dialect vorbit în (regiunea) Napoli. 2. S.f. Produs de cofetărie din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. (cf. fr. napolitain, it. napoletano) [def., et. și MDN]
Sursa: DOOM (1982) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

napolitán adj. m., (locuitor) s. m., pl. napolitáni; (locuitoare, produs de cofetărie) f. sg. napolitánă, pl. napolitáne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

napolitană, școala ~, școală muzicală localizată la Neapole în sec. 18, cu o remarcabilă contribuție la dezvoltarea operei*. În rândurile pleiadei de compozitori, instrumentiști, soliști vocali, formați la cele patru conservatoare ale orașului, se remarcă A. Scarlatti, Fr. Durante, N. Porpora, J.A. Hasse, G.B. Pergolesi, N. Piccini, G. Paisiello, D. Cimarosa. D. Scarlatti (1660-1725) fixează elementele tipice ale operei it.: uvertura* (denumită încă simfonia*) în 3 părți (allegro-grave-presto), distincția netă între recitativ* și arie* (aria da capo*, de formă tripartită ABA și recitativul acompaniat – recitativo strumentato), scriitura orch. elaborată. Trăsătura caracteristică a operei napolitane o constituie maniera de compoziție și execuție vocală denumită bel canto*, în care o pondere deosebită o are evidențierea posibilităților tehnice ale interpreților (prin arii de mare întindere cuprinzând vocalize* ample, triluri*, efecte dinamice etc.) în detrimentul construcției dramatice. Tot în cadrul școlii sunt stabilite criterii ferme de distincție între opera seria și opera buffa (opera „comică”, definită în prima jumătate a sec. 18 prin creația compozitorilor G.B. Pergolesi, N. Piccini, G. Paisiello, D. Cimarosa).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink