NĂRĂVÍRE, nărăviri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) nărăvi. – V. nărăvi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

nărăvíre s. f., g.-d. art. nărăvírii; pl. nărăvíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NĂRĂVÍ, nărăvesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A lua sau a face să ia un obicei rău; a (se) deprinde, a (se) învăța cu nărav (1). 2. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) obișnui, a (se) deprinde. 3. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A cădea de acord; a se înțelege, a se împăca. – Din nărav.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A NĂRĂVÍ ~ésc tranz. A face să se nărăvească. /Din nărav
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE NĂRĂVÍ mă ~ésc intranz. A deveni nărăvaș; a se învăța cu nărav; a prinde poftă de ceva rău; a se deda. /Din nărav
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NĂRĂVÍ vb. v. împăca, înțelege.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

nărăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nărăvésc, imperf. 3 sg. nărăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. nărăveáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink