MÚZĂ, muze, s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
laurap
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÚZĂ ~e f. 1) Zeiță a poeziei, inspiratoare a poeților. 2) Izvor al inspirației poetice. 3) livr. Operă poetică. 4) Inspirație poetică, evocată de o femeie considerată ideală. /<lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÚZĂ s.f. Fiecare dintre cele nouă zeițe, fiice ale lui Zeus, care ocroteau artele și științele; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ♦ (Fig.) (Izvor de) inspirație poetică. [< lat. musa].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÚZĂ s. f. 1. (mit. gr.) fiecare dintre cele nouă zeițe ocrotitoare ale artelor și științelor; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ◊ (fig.) femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 2. (fig.) inspirație poetică. (< lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
múză (múze), s. f. – Zeiță a poeziei. Fr. muse. – Der. muzeu, s. n., din fr. musée.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
múză, muze s. f. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă fiice ale lui Zeus și Mnemosina (Clio, Euterpe, Talia, Melpomena, Terpsihora, Erato, Polimnia, Urania și Caliopa), considerate ocrotitoare și inspiratoarele artelor și științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. – Din lat., it., gr. musa, fr. muse, germ. Muse.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink