MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid; a fi îmbibat. – Din must.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MUSTÍ ~éște intranz. 1) (despre lichide) A ieși în cantitate mare la suprafață dintr-o materie îmbibată; a apărea la suprafață din abundență. 2) (despre materii, corpuri etc.) A fi îmbibat până la refuz cu un lichid (care la apăsare iese la suprafață); a fi suprasaturat cu un lichid. 3) A conține mult must, multă sevă. /Din must
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MUSTÍ vb. 1. a mustui, (reg.) a mujdi. (A ~ strugurii.) 2. a zemui. (Brânza de vacă proaspătă ~.) 3. (reg.) a bușni, a chifti, a smârci. (Apa ~ din sol.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MUSTÍ vb. v. curge, puroia, supura.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mustí vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 sg. și pl. musteáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MUȘCÁ, mușc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dinții și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MUȘCÁ mușc 1. tranz. 1) A apuca cu dinții strângând (până la durere, rănire, învinețire, rupere etc.). ◊ A-și ~ mâinile a regreta amarnic, considerându-se vinovat de ceva; a se căi. A-și ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pământul (sau țărâna) a cădea la pământ rănit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A înțepa producând o senzație dureroasă; a mânca; a ciupi; a pișca. M-a ~t un șarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzație dureroasă; a pișca. 4) (o bucată dintr-un aliment) A rupe cu dinții pentru a mânca. 5) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe; a înțepa; a înghimpa; a împunge. 2. intranz. (mai ales despre câini) A avea obiceiul de a ataca, rănind cu dinții. /Orig. nec.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MUȘCÁ vb. 1. (reg.) a încolți. (L-a ~ un câine.) 2. a înțepa.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MUȘCÁ vb. v. ațâța, chinui, consuma, frământa, îmboldi, îndemna, munci.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mușcá (múșc, mușcát), vb. – A apuca cu dinții. – Var. înv. mucica. Mr. mîșcu, mușcu, mușcare, megl. mucicu, mucicari, istr. mucicu. Origine îndoielnică. Dacă se pornește de la forma înv. și dialectală mucicare, trebuie să se presupună un lat. *muticāre ‹ mutῑre „a mormăi”, formații paralele lat. mussāre › *mussicāre › sp. amusgar (Corominas, I, 196; REW 5776a). Trecerea semantică de la „mormăi” la „mușca” se verifică și în ex. sp., deși numai pe jumătate, căci nu ajunge să exprime decît ideea de „a se pregăti de mușcat”. În general, este preferată pornirea de la un lat. *muccicāre, în loc de *mūccŭlare ‹ mūccus (Candrea, Rom., XXXI, 313; Pușcariu 1136) sau din lat. mucceus încrucișat cu morsĭcāre (Pușcariu, Jb., XI, 61; REW 5767), cf. sicil. muttsikari, napol. muttsękare, abruz. muččęká. Der. mușcător, adj. (care mușcă; coroziv); mușcătură, s. f.; remușcare, s. f. (căință) format după fr. remords.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mușcá vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 sg. múșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. múște
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei expr. a fi cuprins de invidie.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a mușca de cur (pe cineva) expr. (vulg.) 1. a defăima (pe cineva), a calomnia (pe cineva). 2. a ironiza în continuu (pe cineva). 3. a cârti împotriva cuiva.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și mușca mâinile de necaz expr. a fi foarte necăjit.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mușca, mușc (intl.) I. v. t. 1. a fura. 2. a primi, a obține. 3. a câștiga. II. v. i. a începe să recunoască faptele comise.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink