MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Din lat. monticellus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

MUNCÉL ~e n. Munte de înălțime mică, care face parte din treapta cea mai de jos a unui lanț muntos. /<lat. monticellus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

muncél (-éi), s. m. – Colină, înălțime, mușuroi. Lat. monticellus (Pușcariu 1126; Candrea-Dens., 1170; REW 5670), cf. it. monticello, vegl. munčal, fr. monceau, prov. moncel, sp. montecillo, calabr. munziollu. E dubletul lui mușcel (var. muscel), s. m. (Munt., Olt., colină), a cărui derivare e mai puțin clară (poate prin încrucișare cu rădăcina expresivă mot- „măciulie”, cf. motocel, caz în care ar trebui să se pornească de la *moțcel; după Tiktin, din *munțicel).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

muncél s. n., pl. muncéle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink