MORMÂNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) in mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MORMÂNT ~ínte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. ◊ A duce pe cineva la ~ (sau a băga pe cineva (de viu) în ~) a) a face ca cineva să moară înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplăceri; a chinui de moarte pe cineva. A săpa cuiva ~ântul a face cuiva rău (pe ascuns). A fi cu un picior în ~ (sau a fi pe marginea ~ântului) a fi slăbit de boală sau de bătrânețe; a nu mai avea mult de trăit. A-și găsi (undeva) ~ântul a muri undeva. Nici în ~ niciodată. Liniște (sau tăcere) de ~ liniște perfectă. A intra în ~ a muri. 2) Movilă de pământ făcută cu grijă deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MORMÂNT s. v. moarte.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MORMÂNT s. groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mormânt s. n., pl. mormínte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mormấnt s. n. (s. m.), pl. morminte / mormânturi (morminți)
Sursa: DMLR
(1981)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MORMÍNTE s. pl. v. cimitir.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mormînt (-mínte), s. n. – Groapă, cavou. – Mr. murminte, mărmintu, megl. murmint. Lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1109; Cnadrea-Dens., 1153; REW 5672; Bonfanti, Cah. S. Pușcariu, II, 125); r, prin disimilare, sau și prin încrucișare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 299), dublet al lui monument, s. n., din fr. monument. Der. mormîntal, adj. (funerar), format după monumental, adj.; înmormînta (var. rară mormînta), vb. (a îngropa); înmormîntare, s. f. (îngropăciune; Arg., plictiseală).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Sfântul Mormânt adj. + s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mormânt, morminte și mormânturi s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Punere în mormânt = înmormântare. ◊ Expr. A duce (pe cineva) al mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a chinui (pe cineva). ◊ A intra în mormânt = a muri. ◊ Biserica Sfântului mormânt = biserică-cetate ridicată pe locul unde a fost răstignit Iisus, care cuprinde zeci de biserici și paraclise, și unde fusese ridicată o biserică (a Învierii) de împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, bis. distrusă de perși în anul 614 d. Hr. ♦ (Reg.) Cimitir. – Lat. monumentum.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tăcut ca mormântul / ca un pește expr. 1. tăcut, taciturn, rezervat. 2. discret, secretos.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
te-am zărit printre morminte expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink