MONOMÉR, monomeri, s. m. Substanță chimică simplă, de obicei organică, cu greutate moleculară mică și cu caracter instabil, care intră în constituția unui polimer. – Din fr. monomère.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MONOMÉR ~i m. Substanță cu masă moleculară mică și cu compoziție simplă, care intră în constituția polimerilor. /<fr. monomere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MONOMÉR s.m. Moleculă simplă care intră în constituția polimerilor. [< fr. monomère, cf. monos – unic, meros – parte].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MONOMÉR adj., s. m. 1. (compus chimic) din molecule simple. 2. (despre gineceu, ovar etc.) dintr-o singură piesă. (< fr. monomère)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
monomér s. m., pl. monoméri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink