MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A MOLFĂÍ mólfăi 1. tranz. 1) A mesteca în gură cu salivă, fără a mușca cu dinții; a mozoli; a morfoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu în gură, numai cu gingiile și cu limba din cauza lipsei dinților; a morfoli. 2. intranz. 1) A mânca, scoțând un zgomot (urât) în timpul mestecării alimentelor în gură; a clefăi. 2) fam. A vorbi neclar, pronunțând nedeslușit cuvintele; a morfoli. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

MOLFĂÍ vb. 1. v. plescăi. 2. a morfoli, a mozoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mâncarea.) 3. v. bombăni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

molfăí (molfăiésc, molfăít), vb. – A clefăi, a morfoli. – Var. morfăi, molfeca. Creație expresivă, cf. var. lui morfoli, fonfăi, fîlfîi, corfoși. Der. din sl. mlŭriti „a se frămînta” (Cihac, II, 202) este improbabilă. – Der. molfă, s. f. (tumoare), prin încrucișare cu bolfă; molfăit, s. n. (clefăială).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

molfăí vb., ind. prez. 1 sg. mólfăi, 3 sg. și pl. mólfăie/molfăiéște, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mólfăie/molfăiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink