MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

MOȘTENÉSC adj. v. moșnenesc, răzeșesc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

moștenésc adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, mostenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdang | Semnalează o greșeală | Permalink

A MOȘTENÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MOȘTENÍ vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

moștení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. moșteneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink