MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira1.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁRE s. nedumerire. (L-a cuprins ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁRE s. v. admirație, prețuire, stimă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
miráre s. f., g.-d. art. mirării; pl. mirări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁ2, mirez, vb. I. Refl. (Franțuzism înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE MIRÁ2 mă ~éz intranz. înv. A se privi (îndelung) în oglindă; a se oglindi. /<fr. mirer
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ◊ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă ...)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PUNCT AL MIRĂRII s. v. semnul exclamației, semnul exclamării.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mirá (mír, mirát), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mirá (a se oglindi) vb., ind. prez. 1 sg. miréz, 3 sg. și pl. mireáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. și pl. míră
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink