MINÓR, -Ă, minori, -e. adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta la care își poate exercita toate drepturile. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MINÓR ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu a ajuns la majorat; neajuns la vârsta majoratului. Copil ~. 2) Care este de importanță sau de interes neînsemnat. /<fr. mineur, lat. minor
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MINÓR, -Ă adj. 1. (Despre persoane; adesea s.) Neajuns încă la majorat. 2. Secundar, puțin important; mai mic; (p. ext.) șters, slab. 3. (Muz.) Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.) Termen minor = subiectul concluziei unui silogism; premisă minoră = premisa care conține termenul minor. [< lat. minor, cf. fr. mineur].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MINÓR, -Ă adj. 1. (despre tineri; și s. m. f.) neajuns încă la majorat. 2. lipsit de importanță; secundar; (p.ext.) șters, slab. 3. (muz.) mod ~ sau gamă ~ă = mod sau gamă din cinci tonuri și două semitonuri (între treptele II-III și VI-VII). 4. (log.) termen ~ = subiectul concluziei unui silogism; premisă ~ă = premisa care conține termenul minor. (< fr. mineur, lat. minor)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MINÓR adj. 1. nevârstnic, (înv.) minorean. (Persoană ~.) 2. v. secundar. 3. mic, redus, secundar. (De importanță ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Minor ≠ major
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
minór adj. m., s. m., pl. minóri; f. sg. minóră, pl. minóre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit; care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIDÓSNIC s. (BOT.; Cerinthe minor și glabra) (reg.) cerițică, somnoroasă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SASCHÍU s. (BOT.; Vinca herbacea și minor) (reg.) brebenoc, cununiță, merișor, pervincă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
minor, atribut al unor formațiuni muzicale tipizate, în succesiune (melodice) sau în simultaneitate (armonice), formațiuni concepute la nivel de schemă și nu obligatoriu la nivel sintactic; sensul m. derivă structural – și numai relativ – din dispunerea unor intervale* și – în chip absolut – din antinomia față de major*; m. este, de aceea, o stare, un caracter, un gen (II), chiar un mod*; în sensul său logic și istoric restrâns [tonalitatea (1) comportă numai două moduri: cel major și cel m.]. Destinul noțiunii de m. este indisolubil legat de acela al noțiunii de major. Totuși câteva particularități ale m. primesc definirea sa în teoria muzicii occid. Astfel, se acceptă existența a trei forme de game m. care, toate, au la bază (peste finală*) o terță* mică (minoră). M. natural este adevăratul mod eolic introdus în sistemul modurilor de către Glareanus; m. armonic este modul care, după modelul majorului, a transformat subtonul* (treapta* a VII-a naturală) într-o sensibilă*; m. melodic, este un m. armonic în care, pentru evitarea intervalului de secundă* mărită*, a fost urcată și treapta a VI-a; în coborâre, m. melodic folosește scara m. natural. Deși principial teoria armoniei (III, 2) consideră, prin analogie și prin opoziție cu majorul, că în m. cele trei principale funcții* (T, D, Sd) sunt minore, totuși, pentru întărirea caracterului dominantic al cadenței (1) autentice, D este majorizată (ceea ce corespunde de altfel structurii m. armonic). Tot prin analogie cu majorul, mai ales în stilul armonic al barocului*, acordul* final al unei evoluții în m., era înlocuit prin acordul majorizat, cu terță mare, al tonicii*.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink