MERTÍC, mertice, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. rație, porție de mâncare. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. și: merticuri] – Din magh. mérték.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MERTÍC ~e n. 1) Vas care servea drept măsură pentru cereale. 2) Unitate veche de măsură a cerealelor egală cu 2,5 kg. 3) Cantitate de cereale care încape într-un vas cu această măsură. 4) înv. Plată în bani sau în natură care se dădea la moară pentru măcinat. 5) Porție de hrană care se dă cailor sau altor animale pentru un anumit timp; tain. /<ung. mérték
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MERTÍC s. v. porție, rație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mertíc (mertíce), s. n. – 1. Măsură de capacitate pentru solide, cu valoare variabilă, echivalînd între 1 și 7 litri. – 2. Uium. – 3. Rație, porție. Origine neclară. Pare să provină din ngr. μεριτιϰόν, ngr. μερτιϰόν „parte”, de unde a trecut în v. sb. mèrtik (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 97), sb., cr., slov. mertuk, mag. mérték. Cuvîntul se explică în ngr. prin μερίδιον „parte”, μερίζω „a împărți”. Fără îndoială, se poate explica prin mag. mérték, considerat ca der. din mérni „a măsura” (Cihac, II, 515; Miklosich, Fremdw., 110; Berneker, II, 38; Gáldi, Dict., 94). Der. din ngr. merge mai bine cu sensul al treilea și cu der. mertici, vb. (a rupe în bucăți, a bucățeli).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mertíc s. n., pl. mertíce/mertícuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink