MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MERITÓRIU ~e (~i) Care are merite mari; demn de laudă sau de recompensă; merituos. Efort ~. /<lat. meritorius, fr. méritoire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MERITÓRIU, -IE adj. Demn de stimă, de laudă; cu merite. [Pron. -riu. / < lat. meritorius, cf. fr. méritoire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MERITÓRIU, -IE adj. cu merite, demn de stimă; merituos. (< lat. meritorius, fr. méritoire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MERITÓRIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O inițiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

meritóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. meritórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. meritórii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink