MERITÁ, mérit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă. ♦ Spec. (Despre mărfuri, obiecte de schimb) A justifica prețul cerut; a face, a valora. – Din fr. mériter.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MERITÁ mérit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi în drept să obțină sau să sufere (în conformitate cu cele înfăptuite). ~ laudă. ~ o pedeapsă. ~ respectul. 2) (despre acțiuni, lucruri) A face să fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Această noutate merită confirmare. 3) A fi demn de a avea alături de sine (în viață). 2. intranz. A avea merite (într-un anumit domeniu). /<fr. mériter
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MERITÁ vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ♦ A avea calități, merite care îndreptățesc stima, prețuirea cuiva. [P.i. mérit, 3,6 -tă. / < fr. mériter, it., lat. meritare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MERITÁ vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ◊ a justifica stima, prețuirea, interesul. ◊ (despre mărfuri) a justifica prețul, a valora. (< fr. mériter, lat. meritare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MERITÁ vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. v. face. 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
meritá vb., ind. prez. 1 sg. mérit, 3 sg. și pl. mérită
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
nu se merită! expr. (glum.) nu merită osteneala!
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink