MENESTRÉL, menestreli, s. m. Poet și muzicant din Franța evului mediu, adesea ambulant, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; p. gener. cântăreț popular. – Din fr. ménestrel.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MENESTRÉL ~i m. Poet și muzicant ambulant din Franța evului mediu. /<fr. ménestrel
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MENESTRÉL s.m. Poet-muzicant medieval, care colinda castelele cântând și recitând poezii; (p. ext.) cântăreț popular. [< fr. ménestrel, cf. lat. pop. ministerialis – slujitor].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MENESTRÉL s. m. poet-muzicant ambulant din evul mediu, care cânta și recita versuri acompaniindu-se cu un instrument; (p. ext.) cântăreț popular. (< fr. ménestrel)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
menestrél s. m., pl. menestréli
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
menestrel (diminutivul lat. minister „servitor”), denumire aplicată, de prin sec. 13-14, jongleurilor* angajați pe lângă curțile senioriale. E vorba de acea categorie de jongleuri mai rafinați, care cultivau același repertoriu ca trubadurii* și truverii*. Sub numele de mene(s)-triers (în Germania Stadtpfeifer), m. se organizează în bresle dintre care cea mai vestită a fost cea de la Paris (1321). Această ménestrandise exercita un control riguros asupra tuturor muzicienilor (instrumentiști) din Franța, încercând să-și mențină monopolul anacronic până la mijlocul sec. 18. Conflictele cu muzicienii „independenți” (Lully ș.a.) s-au ținut lanț timp de multe generații, încheindu-se abia în 1750, când o decizie a Parlamentului a limitat drepturile corporației. Aceasta a mai supraviețuit totuși până în 1773, fiind desființată de Ludovic al XV-lea.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink