5 definiții pentru «melismă»   declinări

MELÍSMĂ, melisme, s. f. (Muz.) Ornament muzical rezultat din repartiția unei durate lungi într-un grup de note de valoare scurtă. – Din it. melisma, fr. mélisme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MELÍSMĂ s.f. (Muz.) Înfloritură melodică, coloratură. [< it. melisma, cf. fr. mélisme].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MELÍSMĂ s. f. ornament în muzica vocală cuprinzând pe o singură silabă mai multe sunete alăturate unui sunet principal; înfloritură melodică. (< it. melisma, fr. mélisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

melísmă s. f., pl. melísme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

melismă (‹ gr. μέλισμα „cânt”, „melodie”, de la vb. μελίζω), termen provenit din muzica vocală, desemnând intonarea a două sau mai multe sunete pe o singură silabă a textului poetic: 1. În muzica folc., stilul melismatic este considerat ulterior celui recitatoric (v. recitativ), reprezentând stratul nou, asociat procesului de dezagregare a tiparelor arhaice. 2. În muzica greg.*, m. sunt considerate a fi de origine instr. și au rolul de a reliefa un cuvânt, o silabă sau o cadență (1) mediană sau finală. M. sunt fie simple (în podatus și clivis), fie ample, mai complex elaborate (în alleluia*, kyrie*). Din muzica biz. provin m. mnemotehnice, formule (1, 3) melodice tipizate, cu rol de fixare a modurilor (1, 2-3) liturgice. 3. M. sub forma vocalizelor* sunt cultivate cu precădere în bel-canto*-ul napolitan, ca și în muzica corală* preclasică. 4. În muzica instr., termenul de stil melismatic se referă la o construcție melodică intens ornamentată*.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink