MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I, S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

MEHÉNGHI ~e adj. și substantival rar 1) Care manifestă agerime a minții și deșteptăciune; isteț. 2) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; viclean; șmecher; șiret; hâtru. 3) Căruia îi place să glumească; bun de glume; glumeț. /<turc. mehenk
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MEHÉNGHI adj. v. abil, deștept, dibaci, glumeț, hazliu, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, poznaș, priceput, șiret, șmecher, vesel, viclean.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mehénghi (mehenghiuri), s. n. – 1. Piatră de încercare. – 2. (S. m.) Viclean, fățarnic, hoțoman. – Var. mehenchi, mehengler. Tc. mehenk, din arab. muhakk (Șeineanu, II, 256; Lokotsch, 1498), cf. ngr. μεέγγi, bg. mehenk. – Der. mehenghe, s. f. (fățarnică).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mehénghi adj. m., pl. mehénghi; f. sg. și pl. mehénghe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mehénghi s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink