MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁRMURĂ ~i f. 1) Rocă calcaroasă dură, de diferite culori, care, prin șlefuire, capătă aspect lucios și neted, fiind folosită în construcție și ca material pentru sculptură. ◊ A rămâne de ~ a încremeni pe loc; a înmărmuri. A fi de ~ (sau a fi rece ca ~a sau ca o ~) a fi indiferent, nepăsător, rece față de orice. 2) Bloc sau sculptură din asemenea material. [G.-D. marmurii] /<lat. marmor, ~oris
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. marmoră, marmor - LauraGellner

MÁRMURĂ s.f. Rocă calcaroasă cristalină care se poate tăia și lustrui ușor, folosită în lucrări de construcție, la executarea obiectelor de artă etc. [Pl. -ri, -re, var. marmoră s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁRMURĂ s. f. 1. rocă metamorfică cu structură zaharoidă, masivă, care se poate tăia și lustrui ușor. 2. bucată de marmură (1) prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.). (< lat. marmor)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de liastancu | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁRMURĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, porțelan, pustulă, malignă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. marmoră, marmor - LauraGellner

marmúră (mármuri), s. f. – Rocă cristalină divers colorată. – Var. marmoră, (înv.) marmure. Mr. marmar, mr., megl. marmură. Lat. marmor (Pușcariu 1033; Candrea-Dens., 1054; REW 5368), cf. it. marmo, prov. marme, fr. marbre, sp. mármol, port. marmore. Der. din gr. μάρμαρος (Pascu, Beiträge, 10), pare mai puțin probabilă. Nu e cuvînt popular, dar apare din sec. XVII. – Der. (în)mărmuri, vb. (a se împietri, a se întări), cf. megl. mărmurisi, calabr. ammarmurare; mărmuriu, adj. (marmorean); marmoreu, adj. (marmorean), din it. marmoreo.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mármură s. f., g.-d. art. mármurii; (sorturi, blocuri, statui) pl. mármuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. marmoră, marmor - LauraGellner