MÁRCĂ1, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil. ◊ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ2, mărci, s. f. Unitate monetară principală în unele țări europene. – Din germ. Mark.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ3, mărci, s. f. 1. Nume dat în statul franc și în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obște sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ4, mărci, s. f. (adesea determinat prin „poștală”) Mic imprimat emis de stat și care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., servește drept plată anticipată a transportului poștal. – Din germ. Marke.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ1 mărci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de întreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ◊ De ~ de calitate superioară. 4) înv. Emblema unei țări; stemă. 5) Trăsătură specifică particulară; amprentă; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. mărcii] /<ngr. márka, fr. marque
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ2 mărci f. (cu sau fără determinativul poștală) Timbru emis de stat, care se aplică pe corespondență, servind drept plată a transportului poștal. [G.-D. mărcii] /<germ. Marke
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ3 mărci f. Unitate a sistemului monetar din unele țări (Germania, Finlanda etc). [G.-D. mărcii] /<germ. Mark
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ1 s.f. 1. Semn distinctiv, inscripție etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♦ Tip, model de fabricație. 3. Fisă metalică cu număr de ordine cu care muncitorii unei fabrici își marchează prezența la lucru. 4. Șină vopsită în alb, care arată punctul de intersecție a două linii ferate. 5. (Mat.) Etichetă (I,3) [în DN]. [Pl. mărci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ2 s.f. Unitate monetară până in 1999 a unor țări (Germania, Finlanda). [< germ. Mark].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ3 s.f. Provincie în unele state feudale condusă de un margraf sau de un principe și care avea rolul de a întări granițele marilor imperii din evul mediu. [< germ. Mark].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ1 s. f. timbru poștal. (< germ. Marke)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ2 s. f. 1. semn distinctiv, inscripție etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ◊ tip, model de fabricație. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trăsătură specifică; particularitate. ◊ caracteristică a unei categorii sau unități gramaticale. 3. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii își marchează prezența la lucru. 4. șină vopsită în alb care arată punctul de intersecție a două linii ferate. 5. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucțiuni care o deosebește de celelate instrucțiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ3 s. f. unitatea monetară a unor țări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ4 s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ s. timbru, (Ban.) ștamp, (Ban., Transilv., prin Maram. și Bucov.) ștempel. (~ poștală.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ s. v. semn.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ s. (IST.) (înv.) marchionat. (O ~ germană medievală de frontieră.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, insignă, însemn, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, stemă, trăsătură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
márcă (mắrci), s. f. – Marcă, sigiliu. – Mr. marcă. It. marca, fr. marque,, cf. ngr. μάρϰα, bg., sb., rus. marka). – Der. marca, vb., din fr. marguer, it. marcare; marcant, adj. (notabil), din fr. marquant; marcher, s. m. (marcator), din fr. marqueur; marchetărie, s. f., din fr. marqueterie; remarca, vb. (a observa), din fr. remarquer; remarcă, s. f. (notă, observație), din fr. remarque; remarcabil, adj. (însemnat), din fr. remarquable; mar(c)graf (var. mar(c)grav), s. m., din germ. Markgraf.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
márcă (semn distinctiv, unitate monetară, provincie de frontieră, timbru) s. f., g.-d. art. mărcii; pl. mărci
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MARCÁ ~chéz tranz. 1) A evidenția printr-o marcă; a însemna. 2) (obiecte din metale prețioase, mărfuri industriale) A prevedea cu un semn oficial (pentru a garanta calitatea și autenticitatea). 3) (terenuri, suprafețe) A indica printr-un jalon, stabilind limitele. 4) A indica printr-un semn; a scoate în evidență. ~ greșelile. 5) sport (goluri, puncte etc.) A trece la activul său ori al echipei sale; a înscrie. 6) sport (jucători din echipa adversă) A supune unui marcaj. 7) A însemna prin sine; a constitui; a reprezenta. 8) fig. A servi drept dovadă; a demonstra; a dovedi; a proba. /<germ. markieren, fr. marquer
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MARCÁ vb. I. tr. 1. A însemna (un obiect) pentru a(-l) recunoaște; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garanta că este veritabil. 2. (Fig.) A indica, a dovedi; a arăta, a proba. ♦ A remarca; a sublinia. 3. (Sport) A supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive; a înscrie, a realiza un punct. [P.i. 3,6 -chează. / < fr. marquer, cf. it. marcare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MARCÁ vb. tr. 1. a însemna (un obiect, un animal) pentru a(-l) recunoaște; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garanta că este veritabil. 2. (fig.) a indica, a dovedi; a arăta, a proba. ◊ a remarca; a sublinia. 3. a delimita un teren, o cale rutieră sau navigabilă etc. 4. (sport) a supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive. 5. a înscrie unul sau mai multe puncte într-o competiție etc. (< fr. marquer, germ. markieren)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ATOM MARCÁT s. v. trasor.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MARCÁ vb. 1. v. însemna. 2. v. timbra. 3. v. delimita. 4. v. înregistra. 5. a arăta, a indica, a însemna, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 6. v. accentua. 7. a ilustra, a însemna, a reprezenta, a semnifica. (Acest roman ~ o dată importantă în literatură.) 8. (SPORT) a înscrie, (rar) a puncta. (A ~ un gol.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MARCÁ vb. v. demonstra, dovedi, indica, proba.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
marcá vb., ind. prez. 1 sg. marchéz, 3 sg. și pl. marcheáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*cașét n., pl. e (fr. cachet, sigil, stampilă [!]). Micĭ cartoane stampilate care daŭ drept la un abonament și pe care le restituĭ zi cu zi cu cît abonamentu se apropie de sfîrșit. (Și jeton, și fișă, și marcă). Cápsulă de hîrtie care conține un medicament în praf.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
márcă s.f. 1. Legat de distincția marcat/nemarcat, termenul marcă, utilizat la început pentru fonologie, s-a extins și la alte domenii, desemnând o trăsătură a cărei prezență sau absență are capacitatea de a distinge unitatea lingvistică. 2. Orice particularitate din planul expresiei, inclusiv realizare zero, asociată în mod constant cu o anumită semnificație gramaticală și servind la recunoașterea acestuia.
Sursa: DSL
(1997)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ1 (‹ germ.) s. f. Timbru emis de către organele centrale poștale ale unei țări, care, aplicat pe corespondență sau pe colete, face dovada plății anticipate a costului transportului. M. poștală a fost introdusă pentru prima oară în Marea Britanie (1840). Cele mai vechi m. poștale românești au fost emise în Moldova (1858). În urma unificării tarifelor poștale în Principatele Unite, au fost emise o serie de mărci poștale cu reprezentarea celor două steme: bourul pentru Moldova și vulturul pentru Țara Românească, cunoscute sub numele de „Emisiunea Principatelor Unite” (1862-1864). V. cap de bour.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ2 (‹ ngr., fr.) s. f. Semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane; semnele distinctive care pot fi înregistrate ca m. sunt cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne. Dreptul la m. aparține persoanelor fizice sau juridice care a depus cererea de înregistrare a m. la autoritatea națională investită prin lege cu procedura de înregistrare a m. (în România există Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci – OSIM). M. reprezintă un activ necorporal inclus în categoria proprietății intelectuale. ♦ Fișă (ex. fișă numerotată cu ajutorul căreia fiecare lucrător își marchează, pe un panou special amenajat, prezența la lucru). ♦ (INFORM.) Număr sau cuvânt asociat unei instrucțiuni, care o distinge de celelalte instrucțiuni ale programului.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁRCĂ3 (‹ germ.) s. f. Unitate monetară în Germania și Finlanda.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MARCA, com. în jud. Sălaj, pe cursul superior al râului Barcău; în zona în care acesta și-a sculptat un frumos defileu în rocile cristaline; 2.798 loc. (2000). Haltă de c. f. (în satul Porț). Vestigii ale unei așezări dacice din sec. 1 î.Hr.-1 d. Hr. Satul M. apare menționat documentar în 1314. Biserica de lemn cu hramul Înălțarea Domnului (1792), în satul Porț.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
marcă, mărci s. f. (intl.) participant la activitățile din lumea interlopă, mafiot, șmecher.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se lipi (de cineva) ca marca de scrisoare expr. a se ține după cineva cu insistență fără a se mai putea scăpa ușor de el; a nu lăsa în pace (pe cineva).
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
s-a marcat! expr. 1. am înțeles! 2. e-n regulă!, s-a aranjat!
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink