MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁNTĂ s. f. pelerină lungă și largă purtată peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÁNTĂ s. v. mantie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mántă s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Manto, fiica prorocului Tiresias. După cucerirea cetății Thebae de către epigoni, Manto și-a însoțit tatăl, bătrîn și orb, în probegie către Delphi. Tiresias n-a apucat să ajungă însă acolo, căci a murit pe drum. Manto, în schimb, s-a stabilit la Delphi, unde a studiat multă vreme arta prorocirilor. Cu zeul Apollo a avut un fiu, Mopsus, vestit și el, la rîndul lui, ca proroc (v. și Mopsus).
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cu manta expr. (intl.) indirect, pe ocolite.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mantă, mante s. f. marginea interioară a mesei de biliard.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink