MÁNTIE, mantii, s. f. 1. (Astăzi fig.) Haină (de ceremonie) ca o pelerină lungă și largă, care se purta peste celelalte haine. 2. Haină de postav lungă și largă, purtată mai ales de călugări, peste altă îmbrăcăminte. ◊ Expr. A lua sub mantie = a proteja, a ocroti. – Din sl. mantija.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁNTIE ~i f. 1) Haină lungă și largă, care se poartă peste alte haine. 2) Haină de postav, lungă și largă, purtată de călugări. /<sl. mantija
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁNTIE s. 1. (înv.) manta, mantă, mantelă. (Purta o ~ largă.) 2. v. hlamidă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁNTIE s. v. rantie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mántie s. f. (sil. -ti-e), art. mántia (sil. -ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (sil. -ti-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

-MANȚÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „devinație”, „ghicit”, „prezicere”. [< fr. -mantie, it. -manzia, cf. gr. manteia < mantis – ghicitor, profet].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

-MANȚÍE elem. -mant.
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink