MĂRTURISITÓR, mărturisitori, s. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ (Adjectival) Doveditor, probant. ♦ Duhovnic, confesor. – Mărturisi + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂRTURISITÓR adj. v. doveditor, justificativ, justificator, probator.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂRTURISITÓR s. v. confesor, duhovnic, martir, martor, mucenic, predicator, propagator, propovăduitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mărturisitór adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; f. sg. și pl. mărturisitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink