măngălắu (-láie), s. n. – 1. Sul, tăvălug. – 2. Fălțuitor. Mag. mángalló (Philippide, Principii, 4; Cihac, II, 514; Gáldi, Dict., 143). În Trans., Mold. și Bucov. – Der. măngălui, vb. (a călca rufe).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink