MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. (Rar) Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat1 + suf. -ură.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MĂCINĂTÚRĂ s. mâncătură, rosătură. (O ~ adâncă în mal.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MĂCINĂTÚRĂ s. v. măcinare, măcinat, măciniș.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink